Proiecte

PROIECT FINALIZAT

CALENDARE DE PERETE
Transilvania de poveste

Și în acest an continuăm tradiția noastră de realizare a calendarelor de excepție cu tematică transilvăneană. Calendarele asociației noastre aduc mai aproape în casele și sufletele noastre, de-a lungul întregului an și lună de lună, frumusețile și tradițiile Transilvaniei. 
În comparație cu calendarul din 2024, în care am prezentat imagini specifice locurilor din Transilvania, în acest am abordat tema „Transilvania de poveste” prezentând peisaje mirifice transilvănene.
Un calendar deosebit, cu fotografii de excepție realizate de fotograful Florin Todoran, susținut de firma Depo SRL din Sfântu Gheorghe.

PROIECT FINALIZAT

PROTEJAREA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC DIN PEȘTERILE DE LA CHEILE VÂRGHIȘULUI ȘI PROMOVAREA LUI ÎN COMUNITATEA MULTIETNICĂ DIN TRANSILVANIA

Asociația Interetnică Transilvania Kult 7 a răspuns pozitiv la invitația Universității Valahia din Târgoviște  si a Muzeului Carpatiilor Rasariteni Sf. Gheorghe, de a susține și a promova demersurile educativ-culturale în rândul comunităților multietnice din Transilvania. Astfel, asociația noastră participa la seria de evenimente cultural-științifice care se vor desfășura în Sfântu Gheorghe, județul Covasna și Cheile Vârghișului-Complexul de peșteri prin organizarea și coordonarea de workshopuri, lecții deschise și suport pentru ghidaj de specialitate în peșteri în limbile germană, engleză, maghiară și română, în perioada 23 august-9 septembrie 2024.

 

PROIECT FINALIZAT

Transilvania interetnică

Prelegere și dezbatere istorică

„Transilvania interetnică” – ciclu de prelegeri istorice pentru clasele gimnaziale este un proiect educativ, care desfășoară dezbateri despre istoria interetnică a Transilvaniei bazată pe date și informații adunate din publicații de specialitate germane. Aceste dezbateri sunt prezentate și susținute de către jurnalistul Horia Krauss, președintele asociației, și se adresează copiilor din clasele cu predare în limba română, într-un cadru organizat în parteneriat cu școlile covăsnene. 

Aceste acțiuni sunt interactive și oferă posibilitatea creerii de dialoguri sociale, dar în același timp se organizează un eveniment cu invitații și premii pentru elevi. Astfel în trei școli gimnaziale din localitățile Sfântu Gheorghe (Colegiul național Mihai Viteazul) și Covasna (Școala gimnazială Avram Iancu) se vor organiza prelegeri cu elevi ca participanți activi.

Proiect realizat de Asociația interetnică Transilvania KULT 7
cu cofinanțarea Consiliului Județean Covasna

PROIECT ÎN PREGĂTIRE

Revista Transilvania KULT

Revistă de cultură transilvăneană

Revista Transilvania KULT – 1.000 ani de cultură europeană va apărea în limba română, germană și maghiară și va cuprinde informații din Transilvania. 

Structura revistei „Transilvania KULT“ este constituită din rubrici, reportaje, fotoreportaje, interviuri și editoriale – teme care prezintă cu preponderență multiculturalismul regiunii interetnice geografice Transilvania pe mai multe axe, prin abordarea diverselor aspecte culturale, spirituale și sociale. 

PROIECT ÎN PREGĂTIRE

Transilvania celor trei vecini

Carte istorică pentru copii

Transilvania – Erdély – Siebenbürgen a fost numită de către popoarele vest-europene, timp de mai bine de o mie de ani, „țara misterioasă de dincolo de păduri” și, pe bună dreptate, ea își merită din plin denumirea, dar în același timp, tot ea, își îndură chiar și astăzi contrariile. Ca și călător pe pământul Transilvaniei devii brusc conștient, că te afli pe un pământ cultural străvechi, într-un spațiu european, în care rădăcinile strabat adânc trecutul… o regiune, unde tradiționalul încă există și este viu, dar unde dezvoltarea industrială modernă, poate că lasă astăzi urme mai dureroase decât oriunde altundeva.

Timp de mai bine de o mie de ani, Transilvania a fost influențată și impulsionată de intelectualitatea europeană, iar romantismul, goticul, renascentismul și barocul au înflorit la fel precum în țările occidentale. Marile curente intelectuale ale Occidentului, creștinismul, umanismul și reforma și-au găsit aici casa de bunăvoie iar de-a lungul timpului s-au format mari personalități, politicieni, prinți educați, poeți străluciți, oameni de știință și artiști.

Și toate acestea au fost posibile, căci forțele creatoare ale mai multor națiuni au lucrat inconștient împreună. Iar întâlnirea diferitelor influențe culturale și artistice a dus la o anumită „amestecare”, fără ca diferențele naționale să dispară vreodată! Cine nu a locuit în Transilvania nu va putea niciodată să povestească despre acest tărâm, căci numai cei ce simt și gândesc multicultural, știu povestea adevărata a țării de dincolo de păduri. Și aceștia sunt cei mai buni vecini: Nea Ion, Pișta bá și Onkel Hanzi…